Risotto cu ciuperci și Brie Image 1
Risotto cu ciuperci și Brie
Porții
4
Dificultate
mică

Pentru că iubesc atât risotto-ul, cât şi ciupercile, nu exista altă cale...decât să le combin. Pentru a obţine textura cremoasă care îmi pace atât de mult, am introdus în schemă o a treia componentă, de asemenea dragă mie, brânza Brie. Rezultatul? Un risotto onctuos şi bogat, o îmbinare perfectă între aromele puternice ale ciupercilor şi cele fine ale Brie-ului.

Feluri principale | Legume | Orez
Ingrediente

250 grame orez Arborio (sau alt orez pentru risotto)

1/2 ceapă tocată

4 linguri ulei de măsline

750 ml apă fierbinte sărată

50 ml vin alb sec

250 grame ciuperci Champignons

250 grame ciuperci Pleurotus

50 grame hribi uscați

100 grame brânză Brie

50 grame unt

 

Vinuri recomandate
  • Domaine Ceptura Rose
  • Domaine Ceptura Rouge
  • Făurar Roșu
  • Nedeea Roșu
  • Terra Romana Rose
  • Mod de preparare

    Într-o cratiţă se căleşte ceapa tocată în două linguri de ulei de măsline.

    După două minute se adaugă orezul şi se căleşte până devine translucid, aproximativ un minut.

    Se adaugă vinul şi se căleşte la foc mare, până se evaporă.

    Se adaugă treptat câte un polonic de apă fierbinte sărată, astfel încât orezul să fie acoperit. Apa adăugată trebuie să fie mereu fierbinte.

    Hribii se hidratează 30 de minute în apă caldă.

    Restul de ciuperci se curăţă şi se taie felii. Ciupercile se călesc în restul de ulei de măsline, până se evaporă tot lichidul lăsat de ele.

    Când risotto-ul e fiert se adaugă brânza Brie, tăiată bucăţi.

    Când brânza s-a topit se adaugă ciupercile şi se mai lasă un minut.

    Dacă mai e nevoie, se adaugă sare. Se ia risotto-ul de pe foc şi se adaugă untul.

    Se serveşte imediat.

    Se pot folosi orice fel de ciuperci vă plac, găsiţi sau aveţi prin frigider/cămară, dar nu aș omite hribii sau alte ciuperci sălbatice, care au mai multă personalitate decât cele de cultură.

      • Risotto cu ciuperci și Brie Image 1 Risotto cu ciuperci și Brie Image 2 Risotto cu ciuperci și Brie Image 3 Risotto cu ciuperci și Brie Image 4 Risotto cu ciuperci și Brie Image 5 Risotto cu ciuperci și Brie Image 6
    Din aceeași categorie
    Tocană (tajine) de miel cu năut
    Tocană (tajine) de miel cu năut

    Raviolli cu gălbenuș
    Raviolli cu gălbenuș

    Pui cu portocale și orez negru
    Pui cu portocale și orez negru

    Utilitati Pro
     
    Utilitati Pro
    Aplicatia va ajuta sa pastrati si sa analizati istoricul consumului de apa, energie electrica, energie termica si gaze. Genereaza grafice de consum si fisa de citire pentru apometre si repartitoare de caldura. Fisele de citire se pot tipari pentru a fi predate catre asociatia de locatari. Setati alerte pentru citirea apometrelor, contoarelor electrice, a repartitoarelor de caldura si a contoarelor de gaze, individual pentru fiecare locatie. Permite un numar nelimitat de locatii.
     
    google play
    google play
    Despre mine
    Îmi puteți scrie pe poliana@preparate-culinare.ro sau utilizând formularul de contact