Am reușit, într-un final, să postez rețeta de biscuiți șprițați cu untură, poate mai sunt și alți nostalgici ca mine care îi adorau în copilărie.
Acești biscuiți era făcuți de mama în cantități mari, în perioada de iarnă-primăvară. Îi aveam la discreție pentru un pahar de lapte, o cană de ceai (sau înmuiați, pe furiș, în cafeaua mamei), la joacă, pe stradă sau luau calea Bucureștiului, cu acceleratul din Constanța, la sora mea, studentă pe atunci.
Țin extrem de bine câteva săptămâni, chiar devin mai fragezi cu timpul (mulțumită unturii din compoziție), se fac super rapid și sunt foarte gustoși.
250 grame untură
un ou întreg
3 gălbenușuri
3 linguri smântână
300 grame zahăr
3 linguri apă rece
o lingură extract vanilie
¼ linguriță sare
coaja rasă de a o lămâie
coaja rasă de la o portocală
un pliculeț amoniac
50 ml lapte
1 kg făină
Untura se mixează cu cele trei linguri de apă rece câteva minute, pâne se albește și îți mărește volumul.
Se adaugă ouăle, smântâna, sarea și zahărul și se mixează până se topește zahărul. Eu folosesc zahăr tos fin, pentru a scurta timpul.
Când zahărul e topit se adaugă coaja de lămâie și portocală, vanilia și amoniacul pe care l-am ”stins” în lapte fierbinte. Se adaugă făina și se amestecă până la omogenizare.
Aluatul se trece prin mașina de tocat pe care am montat accesoriul special pentru biscuiți, tăind rola de aluat la fiecare 10 cm (aproximativ).
Biscuiții se așază în tava tapetată cu hârtie de copt, lăsând puțin spațiu între ei. Se coc în cuptorul preîncălzit la 175°C, timp de 20 de minute, până devin aurii. Nu vă speriați de mirosul puternic de amoniac, va dispărea după coacere.
Se lasă 5 minute în tavă înainte de a îi manevra.
Dacă nu aveți accesoriul pentru mașina de tocat îl puteți găsi, de regulă, prin piețe, pentru numărul de mașină pe care îl dețineți, puteți folosi o presă de fursecuri sau să îi tăiați cu rola sau cu alte cuttere de biscuiți. Personal, îi prefer clasici, la mașina de tocat.
Se păstrează în cutii metalice ermetice, până la 3 săptămâni.
