Să vă mărturisesc sincer, eram tentată să scriu o listă cu 100 de lucruri de care nu m-aș putea despărți (nu, nu includea vinul), dar am încercat să mă păstrez obiectivă și rațională. Așa că, oricât mi-ar fi plăcut să mă laud cu frumoasa mea oală de lut, șprițul de fursecuri, mașina de paste sau cea de înghețată (pe care le folosesc de câteva ori pe an), m-am uitat în bucătărie, prin dulapuri și sertare și am făcut un top al celor mai folosite și de folos ustensile.

Nu vorbesc de acele lucuri basic, pe care până și cineva care nu gătește le are prin casă (cuțite, mănuși, tocătoare ș.a), ci despre acele obiecte mici sau mari, ieftine sau costisitoare, care ne ușurează timpul petrecut în bucătărie.

 

1. Robotul de bucătărie. Este favoritul și ajutorul meu numărul unu, care îmi reduce, uneori, timpul de lucru și de 5 ori. Caz concret: prăjitura cu mere și bezea: pun lama în formă de ”S” și macin biscuiții (un minut), pun răzătoare și rad merele (3 minute), pun telurile și bat bezeaua (3 minute, timp în care fac, liniștită, curat în bucătărie). Total: 7 minute. Aceleași treburi făcute cu mașina de tocat/răzătoarea/mixerul pot dura lejer 40 de minute.

Înainte să fac achiziția, am scotocit internetul în lung și-n lat. Știam exact și ce caut: un robot care să le facă pe toate, pentru că trebuia să își câștige pe merit locul permanent pe blatul unei bucătării, și așa mereu insuficiente, de apartament. L-am găsit și sunt mulțumită de alegere, îl folosesc aproape zilnic și, dacă s-ar strica, l-aș lua pe același: Philips Avance Collection HR 7778. Are boluri cu o capacitate și alimentare XL (ceea e e perfect dacă gătiți porții sănătoase, nu pentru vrăbiuțe și dacă nu aveți chef să bucățiți un măr în mii de fărâme ca să intre prin gaura de alimentare) și putere de 1000 W. Plus o mulțime de accesorii: lamă de tocat, teluri pentru albușuri/frișcă, cârlig de frământat, răzătoare mare/mică, disc de feliere pe 5 grosimi, disc pentru julienne, disc pentru cartofi prăjiți, răzătoare de parmezan/ciocolată, cană de smoothie (care zdrobește și gheață și la care eu fac inclusiv aluatul de clătite), storcător de citrice și storcător de fructe.

A stârnit aceeași pasiune nebună și în Teo, care a învățat imediat să îl folosească (sub supraveghere, evident). Și care mi-a spart atâtea piese încît, dacă aș calcula cât m-au costat să le înlocuiesc, mi-aș mai cumpăra un robot nou. Partea bună e că se găsesc piese de schimb (scumpe, dar se găsesc).

(P.S. Copilul a primit, la aniversarea de un an, un robot adevărat de la Philips, mai micuț, doar al lui. Evident că se joacă tot cu al meu.)

 

 2. Râșnița. Dacă pot reproșa ceva minunatului robot, este că nu are râșniță. Dar nu-i problemă, am o moștenire de la mamaie, tot un Philips adus din Austria acum 30 de ani. Funcționează impecabil.

Ați zice că nu aveți mare nevoie de o râșniță, dar eu macin frecvent diverse semințe. Pentru pâine sau alte aluaturi, pane-uri crocante și sănătoase, umplutura de mac pentru cozonac ș.a.

 

3. Cântarul. Se poate și fără, dar dacă ai în plan să faci prăjituri, aluaturi, pâine, devine indispensabil în bucătărie.

Eu am un Tefal care a rezistat cu stoicism, vreme de 5 ani, la ”inundații” accidentale și trânte pe gresie de la un metru înălțime.

Gătesc și eu des ”ochiometric”, dar niciodată chestii de finețe.

 

4. Timer-ul. Unul care să sune tare. Și mult. Mai ales dacă, în timp ce gătiți, vorbiți la telefon, mai dați un mail (sau vă uită Dumnezeu pe Facebook și/sau Pinterest – guilty as charged), aveți un copil sau mai mulți care fac caca/pipi/vor nani/apă/mâncare/joacă. Nu o dată am muncit două ore la ceva ce era cât pe ce să se facă scrum în cuptor (lasagna și, culmea, nu era de vină Teo, ci vreo două sticle de Chianti)...

Eu îl am pe cel de la Ikea (care are și funcție de termometru), e al treilea sau al patrulea, deci nu e prea fiabil, dar e ieftin, la îndemână, are magnet și m-am obișnuit să îl iau.

By the way, unul de la Kitchen Shop a trăit doar vreo două zile la mine, fără să sufere șocuri majore. Deci rămân la Ikea.

 

5. Oalele, tigăile și tăvile Tefal. Dacă la robot am scris o epistolă, am să încerc să mă abțin să nu scriu și aici. Nu vreau să intru în discuții savante și conspiraționale despre cât e de nociv, cancerigen, bla, bla, teflonul. Unu, pentru că nu mă interesează dezbaterile de tipul ăsta. Și doi, pentru că nu permit nimănui să spună ceva rău despre Tefal.  De la mine, multă sănătate inventatorului.

Am încercat și am în colecție o mulțime de alte vase (multe primite cadou) de: diverse tipuri de ceramică/sticlă, cu înveliș ceramic, lut, inox, fontă, email, cupru ș.a. Le folosesc din an în Paște. Nimic nu m-ar face să renunț la Tefal.

De ce Tefal și nu simplu teflon? Datorită calității. De exemplu, una dintre oale are 7 ani și e folosită, aproape fără excepție, de minim două ori pe săptămână. Arată impecabil. E drept că mare parte din ele sunt luate direct de la una din fabricile producătorului, din Franța și se sesizează o diferență destul de mare față de suratele lor autohtone. Dar, chiar și cele românești, deși cu o durată de viață mai scurtă, sunt life și time saving. Inclusiv dulcețurile și zacusca le fierb în ele.

De ce îmi plac? Pentru că sunt ușoare, nu lipesc și se întrețin fără bătăi de cap.

 

6. Olicica de inox cu fund triplu de la Ikea. Are coadă lungă și fierb în ea orez, lapte, creme delicate ș.a., fără să mai pun pe ochi vreun grătar ca să nu se prindă. Plus că, dacă i se afumă pereții, se curăță foarte ușor cu detergent de vase. La mine e folosită intensiv și arată ca nouă.

Dacă aș mai avea spațiu în bucătărie și nu ar cădea toate pe mine, aș mai lua una sau două mai mari. Nu că aș avea ce să fac cu ele. Doar așa, să fie acolo. 

 

7. Piatra de pâine și pizza. Una de granit netratat, cu grosimea de 2,5 cm, de la Dedeman. Care a costat 16 lei.

Dacă nu m-aș fi temut că prea-înțelegătorul meu bărbat îmi taie cardul în două, după ce în ultimii ani am cheltuit o micuță avere pe chestii mai mult sau mai puțin utile pentru bucătărie, m-aș fi lăsat dusă de val și aș fi comandat o astfel de piatră de pizza. Mă sărut și mă felicit că nu am făcut-o. Cea pe care o am și-a făcut treaba excelent, pâinea cu maia se coace minunat pe ea, iar blatul de pizza e subțire, crocant și gustos. Adică așa cum trebuie.

P.S. Aviz prietenilor, nu mă supăr dacă o primesc cadou pe cea adevărată, oricum tot voi beneficiați de pe urma ei. 

 

8. Măsurile americane. Celebrele ”cups” de care ajunsesem să fiu obsedată când urmăream emisiunea ”Sugar” a Annei Olson. Și care, pe vremea respectivă, nu se găseau pe nicăieri în România. Așa că mi le-am comandat de pe Amazon și am avut surpriza să aflu că nu le livrează în România. Tocmai interziseseră și livrarea anumitor arme albe, probabil că și cups-urile mele intrau în categoria asta.

Până la urmă, au început să se găsească în majoritatea magazinelor cu ustensile și echipamente de bucătărie. Majoritatea rețetelor de peste ocean folosesc ”cups” și nu gramaje. E frustrant să convertești toate ingredientele în măsuri metrice. În plus, e mult mai simplu și mai rapid fără cântar. Unele rețete le-am păstrat cu măsurile originale, pentru că tocmai ăsta era farmecul lor: o cană de..., două căni de..., ½ cană de...și gata. Dacă nu le aveți în bucătărie, folosiți o cană simplă cu volumul de 250 ml. Și o umpleți din ochi ¼, 1/3 sau 1/2, când rețeta o cere.

 

9. Uscătorul de salată. Primăvara iubesc salata verde românească. Și leurda, spanacul, urzicile, untișorul, ștevia, loboda și toate buruienile pământului (pe care tata nu pune gura și ne spune nouă că pe ele fac pipi pisicile și cățeii, în grădină). Dar mie îmi plac la nebunie. Asta până în momentul în care stau o oră în picioare, la chiuvetă, să spăl spanac. Sau lobodă, leurdă.....

Așa că, uscătorul se transormă și în spălător. Pun frunzele în sita lui, le scufund in bol, amestec puțin, scurg sita și repet operațiunea de câteva ori, până pe fundul bolului nu mai am pământ și apa rămâne limpede. După care le amețesc de câteva ori ca să le scurg de apă și gata salata! Merge mult mai rapid decât să speli frunză cu frunză.

Ca să nu mai vorbesc că nu am chef ca salata mea să lase 5 litri de apă pe fundul bolului ță să îmi dilueze dressingul muncit.

Eu am un uscător de la Moulinex, cu manivelă, care îmi place tare mult.

 

10. Spatule de silicon. Știu că nu par indispensabile, dar mie îmi sunt tare necesare. Urăsc risipa de pe fundul și pereții diverselor recipiente în care gătesc, iar spatulele de silicon curăță până la perfecțiune, așa cum îl mulțumește pe un obsesiv-compulsiv.

Sigur că am o singură spatulă în sertar, negociată la sânge, restul șezând binișor în bucătăria mică a strângătorului meu fecior.

 

Voi de ce ustensile nu vă puteți despărți în bucătărie?