Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc (în afară de cum de nu mă îngraș dacă fac atâta mâncare sau, mai rău, dacă pun vreodată gura pe ceva din ce gătesc...) este cum reușesc să fac mâncare stând cu Teo acasă.

Nu e un secret pentru cei cu care lucrez că sunt WAHM (work at home mom), mai ales când mă sună să discutăm lucruri serioase, iar fiu-miu repetă pe fundal, pe tot parcursul conversației mele, ca o bandă stricată: ”Vreau ciorbă! Dă-mi, te rooog, ciorbă!”. DISCLAIMER: Copilul nu e malnutrit, vitregit, hămesit, este doar veșnic flămând și toată ziua ar ronțăi câte ceva. Sau, o explicație mai flatantă (dar, totuși, mai puțin adevărată), este că mama lui face o ciorbă irezistibilă.

Ei, având acum o idee cam cât e Teo de solicitant, înmulțiți cu 10 și veți obține interesul lui pentru momentele în care eu gătesc. Așa că a fost musai să îl strecor și pe el în activitatea asta, ca să fim cu toții mulțumiți: el că e băgat în seamă, eu că pot face, în continuare, ce îmi place și Cristi că nu e nevoit să mănânce numai sandvișuri.

Cred că, cel mai bine, ar fi să vă spun soluțiile pe care le-am găsit eu pentru fiecare etapă de vârstă la care am ajuns, până acum.

1. 0-6 luni

Presupunând că nici voi nu sunteți norocoși părinți de copii care dorm în pătuț/landou, ca să puteți face treabă în momentele lor de somn, va trebui să găsiți o variantă de a îi ține cu voi în bucătărie. Pentru mine soluția era simplă: un sistem de purtare ergonomic (sling sau wrap, la vârste fragede sau SSC după 6 luni), în care îl înfășuram și legam de mine, apoi îmi vedeam de treabă. M-am deprins să lucrez foarte ușor cu el, de cele mai multe ori adormea dus la mine în brațe, în timp ce eu băteam energic cu telul sau făceam zgomot cu robotul de bucătărie.

În sling. Dormind după o repriză de bătut cu telul sau vesel și gata de treabă.

Pe măsură ce copilul se mărește, devine un pic mai incomod (de exemplu, să tocați ceva), pentru că nu mai vedeți bine sub el și începe să se și foiască (era curios, întorcea capul, îmi băga degetele în ochi/nas/gură sau mă mai înfășca de păr). Dar, tot când se mărește (după 6-7 luni), îl puteți muta cu sistemul de purtare în spate și toată lumea e fericită.

Dacă este însă vorba să folosiți plita cu flacără deschisă, din motive de siguranță, vă recomand să lăsați copilul deoparte. Pentru astfel de momente, eu aduceam în bucătărie balansoarul sau căruciorul și vorbeam cu el sau îi cântam cât îl bâțâiam cu o mână și cu cealaltă umblam la plită. După care, când își pierdea răbdarea, îl puneam iar în sling.

2. 6-12 luni

După vârsta de 6 luni și abia când copilul stă nesusținut în șezut (deci nu între perne, da?), pe lângă varianta de a îl ține la voi în brațe, în sistem de purtare, dacă acceptă, îl puteți ține în scaunul de masă.

La mine nu a ținut prea mult fascinația scaunului, așa că l-am mutat rapid pe jos (nu, nu ”îl trage” și nu e rece pe gresie, dar, dacă aveți strângeri de inimă, îi întindeți o păturică). Câteva crăticioare (musai zgomotoase, să știe și vecinii de la bloc că aveți copil harnic), linguri de lemn sau orice altceva îl pasionează pe el (pot fi și jucării de-ale lui, la mine nu era cazul decât de ustensile adevărate de bucătareală).

Două amendamente: nu îl așezați niciodată în apropiere de plită, dacă aveți ceva pe foc sau de cuptor, dacă e pornit. Sau de orice altă zonă vi se pare că ar putea fi mai puțin sigură (al meu era fascinat de scotocitul în coșul de gunoi, așa că așezam strategic obstacole în fața dulapului cu pricina).

Un alt avertisment ar fi că va avea acces la dulapurile și sertarele de jos. Ori puneți opritoare și siguranțe (găsiți la Ikea sau Chicco), ori faceți dulapurile child friendly. Eu am preferat varianta a doua, pentru că mi se pare mult mai bună pe termen lung. Așa că am mutat sus tot ce se putea sparge sau l-ar fi putut răni, lăsând la îndemână obiecte cu care se putea juca în siguranță.

3. 12 luni+

După vârsta de un an, contrar a ceea ce mă așteptam, lucrurile s-au complicat. Copilul meu, deja biped, nu mai voia să stea ”la clasa de jos”, ci să aibă acces la blatul de bucătărie și să vadă ce meșteresc eu. Ideea salvatoarea a fost construirea unui learning tower. Vă spun cu mâna pe inimă că a fost cel mai util și pe termen lung obiect pe care l-am luat până acum, detronând chiar și iubitul meu SSC Boba.

Learning tower-ul nostru a fost construit de Cristi cu multă pricepere, trudă, așchii în degete și, implicit, invective la adresa bunicii materne a lui Teo și a grupurilor de mămici de pe Facebook, de unde mi-a venit ideea (scuze, fetelor!). După 2 ani de folosire zilnică intensivă, Cristi recunoaște că e genial și se jură că l-ar mai construi o dată.

Dacă vreți să îl faceți în regim DIY, găsiți pe net mai multe planuri. Mie mi-a plăcut cel de la Ikea Hackers și l-am construit cu ușiță cu balama, ceea ce îl face util și ca scaun la masa noastră (Teo mănâncă numai pe el), dar și pentru mine, când trebuie să mă cocoț ca să ajung la dulapurile înalte.

Dacă nu aveți chef, timp sau pricepere să vi-l construiți singuri, găsiți să cumpărați de pe site-urile specializate tot felul de modele de learning towers sau fun pods.

Ce poate face copilul din learning tower? De toate. Îl așezați pe partea ne-expusă pericolelor (adică nu lângă plită) și îi puteți da să spele legume sau vase (joaca cu apa e o resursă inepuizabilă de a îi distra pe micuții brotaci), să toace chestii moi cu un cuțit de plastic, să curețe ceapă sau usturoi, să rupă salata, să bată ouăle cu telul, să aleagă miezul de nucă..în fine, ați prins ideea.

În learning tower sau pe jos, fericit și preocupat.

Când copilul își dovedește pasiunea, următoarea investiție e un pas firesc: propria bucătărie. Cu, evident, propriile dotări și ustensile. Am oscilat mult între cea de lemn de la Ikea și cea de plastic, de la Smoby (pe care am și luat-o). Cea de la Ikea e mai austeră (înțeleg conceptul, dar Teo era atras de mai multe ”dotări”) și mai greoaie. Așa că nu aș fi putut să o mut atât de ușor dintr-un loc în altul, când am nevoie. Deși mi-a fost teamă că tot bucătăria mea o să îl atragă mai mult, se joacă și la a lui minim o oră pe zi. Așa că sunt mega-mulțumită. Și el la fel.

V-am lămurit acum și cum reușesc să gătesc cu un pezevechi agitat, dar aș vrea să mai menționez câteva lucruri:

1. Nu neglijați măsurile de siguranță. Teo se apropie de 3 ani și sunt puține lucrurile pe care le-am pus unde nu ajunge (o lamă foarte ascuțită de crestat pâinea, o oală foarte grea din sticlă și paharele de vin ). În rest, are acces la aproape orice, incluzând cuțite, piese ascuțite de la robotul de bucătărie și produsele de curățat de sub chiuvetă. Știe ce face fiecare, CU CE are voie să umble și, mai ales, DE CE nu are voie să umble cu altceva. De asemenea, știe că nu are voie să stea pe lângă plită când sunt oale pe foc.

Cu toate astea, deși pare că a înțeles și respectă regulile stabilite, sunt, în continuare, vigilentă când își petrece timpul gătind. Better safe than sorry.

2. Derivând de la punctul unu, v-am spus că eu am preferat o bucătărie (și o casă, în general) child friendly, decât să folosesc siguranțe la dulapuri. Un motiv ar fi că, la un an și un pic, Teo deschidea deja siguranța de la dulăpiorul lui cu produse de îngrijire. Moment în care le-am și mutat și am desființat restul siguranțelor din casă.

Un alt motiv, și cel mai important, ar fi respectul pentru copil. A crea un mediu prietenos, care să nu fie plin de restricții și nu-uri frustrante, intră în sarcina părinților si reprezintă o dovadă de dragoste și încredere acordată copilului. Deși suntem tentați, de multe ori dintr-o grijă exacerbată față de cei mici, să îi ferim de orice, e important să simtă că sunt membri ai unei familii și locuitori ai unei case, asemeni părinților și că aceste lucruri vin cu un set de beneficii și reguli. Acordați-le un pic de credit!

Trageți adânc aer în piept și strângeți-vă în brațe cei mai buni prieteni: aspiratorul și mopul. La final, zâmbetul lor e tot ce contează.

3. Implicarea copiilor în prepararea și aranjarea mesei este esențială pentru igiena alimentară a viitorului adult. Dincolo de entuziasmul și distracția de început, pregătirea și servirea mesei alături de familie este un obicei care îi apropie pe membrii acesteia, un bun prilej de socializare și de bună dispoziție și un tipar după care își vor clădi viața. Ca să nu mai vorbesc că orice copil va vrea să mănânce ceva la a cărui preparare a participat și el.

4. Gătitul alături de un copil (mai mic sau mai mare) poate fi destul de anevoios. Luați-vă mai mult timp pentru a pregăti masa, poate chiar dublu, dacă punem la socoteală și ce veți avea de strâns după. Cred însă că fericirea celui mic ar trebui să fie suficientă pentru a îndupleca o mamă exasperată, atunci când bucătăria arată ca Alpii Elvețieni de la cernutul făinii. Și, ca un ultim sfat, țineți și un mop la îndemână!