Această rețetă face parte din proiectul de asociere a gastronomiei cu vinul, derulat de Crama Vinarte.
Mai multe informații despre vinul asociat acestei rețete, dar și de unde îl puteți achiziționa, aflați aici.
Mâncare de pipote și inimi cu zăbic
2 porții
Ingrediente
700 grame pipote și inimi de rață (puteți folosi și de pui)
o ceapă mare
½ ardei gras roșu
½ ardei gras galben
2 căței de usturoi
½ linguriță boia dulce
50 ml ulei de măsline
sare
piper măcinat
pătrunjel verde tocat
Pentru zăbic
600 ml apă
200 grame mălai
o linguriță sare de mare grosieră
50 grame untură de rață
Mod de preparare
Pipotele și inimile se spală și se curăță foarte bine de cheaguri de sânge sau nisip.
Ceapa, usturoiul și ardeii se curăță și se taie feliuțe. Legumele se pun la călit în ulei de măsline, la foc mic, până încep să se înmoaie.
Se adaugă inimile și pipotele și boiaua dulce. Se toarnă apă caldă cât să fie acoperite, apoi se pune capacul și se lasă să fiarbă la foc mic, până sunt fragede și pot fi străpunse ușor cu furculița ( în jur de 70-90 de minute).
Când sunt moi, se ia capacul și se lasă să scadă până se îngroașă sosul. Se potrivesc de sare și piper, apoi se presară pătrunjel proaspăt tocat.
Pentru zăbic, se prepară mămăliga cu o zi înainte astfel: apa se pune la fiert cu 2/3 din cantitatea de sare. Când clocotește, se adaugă mălaiul în ploaie, amestecând cu un tel. Se lasă să fiarbă aproximativ 30 de minute.
Mămăliga caldă se toarnă într-o tavă și se lasă până a doua zi.
A doua zi, se scoate din tavă și se taie cuburi.
Într-un ceaun sau o tigaie, se topește untura de rață. Se adaugă cuburile de mămăligă și se rumenesc pe toate părțile, la foc mare, până devin aurii și crocante.
Se presară cu restul de sare de mare și se servesc calde.