Foarte gustoasă, această pâinică aromată merge de minune în sezonul rece, alături de tocănițe din carne cu sos, slow cooked, dar și simplă, unsă din belșug cu unt. Se prepară ușor și e una dintre rețetele de pâine pe care le recomand începătorilor.
550 grame făină de pâine
1 pliculeț (7 grame) drojdie uscată
o linguriță zahăr
1 1/2 linguriță sare
½ linguriță piper proaspăt măcinat
125 grame unt topit
3 căței de usturoi
5 linguri ierburi aromatice proaspete, tocate (rozmarin, cimbru, oregano ș.a.)
½ linguriță fulgi de chili pisați
250 ml apă călduță
Pentru presărat
5 linguri ulei de măsline extravirgin
cristale de sare de mare
fulgi de chili pisați
În untul topit se pun la infuzat fulgii de chili, cățeii de usturoi și ierburile aromatice, toate tocate mărunt.
Făina se pune într-un bol, împreună cu sarea, piperul, drojdia uscată și zahărul. Se toarnă untul topit amestecat cu ierburi și usturoi peste făină și se adaugă apă călduță treptat, în timp ce se frământă. Aluatul se frământă aproximativ 10 minute, până e omogen și elastic.
Se pune într-un bol uns cu ulei, se acoperă cu folie de plastic și se lasă la crescut într-un loc călduț o oră sau până își dublează volumul.
După ce a crescut, se preîncălzește cuptorul la 220°C.
Aluatul crescut se frământă puțin pe planșă, 2 minute. Se modelează în formă de bilă și se pune într-o oală ceramică termorezistentă, unsă cu ulei. Se crestează bila în cruce cu o lamă sau un cuțit foarte ascuțit. Se presară uleiul de măsline extravirgin, sarea de mare și fulgii de chili.
Se acoperă oala cu un capac și se dă la cuptor 30 de minute.
După 30 de minute se reduce focul la 200°C și se continuă coacerea fără capac 15-20 de minute (aveți grijă la aburi când îl scoateți).
Se lasă să se răcorească înainte de a o tăia.
Ierburile aromatice folosite pot varia atât în funcție de preferințe cît și din rațiuni mai practice, așa cum mi se întâmplă mie mai mereu: ce găsesc prin frigider sau prin ghivece.
Aluatul de poate frământa atât la robot (dacă aveți unul), cât și manual. Eu folosesc ambele variante, în funcție de dispoziție și timp și nu mi se pare mai dificilă cea din urmă.