Deosebite prin aspect, gust și, mai ales, ”crocănțenie” aceste chifle sunt ideale pentru mic dejun sau pentru prepararea sandvișurilor. Nu știu dacă rețeta are sau nu origini daneze, nu am cercetat aspectul, dar mi-au plăcut mult.
Pentru chifle
1 pliculeț de drojdie uscată (7 grame)
60 ml apă călduță
250 ml lapte călduț
o lingură zahăr
2 linguri ulei de măsline
400 grame făină
1 1/2 linguriță sare
Pentru toppingul crocant
1 pliculeț drojdie uscată (7 grame)
180 ml apă călduță
o lingură de zahăr
o lingură ulei de măsline
1/4 linguriță sare
150 grame făină de orez
Pentru chifle, se pun într-un castron apa, laptele, uleiul, zahărul și drojdia și se amestecă. Se adaugă făina și sarea și se frământă până se omogenizează. Dacă aluatul e foarte lipicios se mai adaugă o lingură de făină. Se acoperă castronul și se lasă aluatul să dospească la loc călduț o oră, până își dublează volumul.
După ce a crescut, aluatul se împarte în 6 bucăți egale. Fiecare bucată se modelează sub formă de bilă. Bilele se așază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, cu distanță între ele, se acoperă cu un prosop curat și se lasă să crească.
Între timp, se pregătește toppingul. Se amestecă toate ingredientele și se lasă să dospească 15 minute.
Se pune toppingul deasupra chiflelor, în strat cât mai gros. Se mai lasă 20 de minute să crească.
Se coc chiflele în cuptorul preîncălzit la 200°C, timp de 25 de minute.
Făina de orez se poate găsi în hypermarket-urile bine aprovizionate și în aproape orice plafar. Nu o înlocuiți, deoarece nu veți obține același rezultat cu alt tip de făină.