Andive la grătar cu oțet balsamic și rozmarin
2
Dificultate
mică
Andivele intră în categoria acelor legume pe care ori le îndrăgeşti ori îţi displac total. Deşi intru în prima categorie, a celor care iubesc andivele, sunt convinsă că, gătite în acest fel, oricine le poate mânca.
Rozmarinul şi usturoiul infuzate într-un ulei de măsline de bună calitate şi accentele dulci-acrișoare ale oţetului balsamic îşi fac treaba foarte bine, estompând gustul amărui al andivelor (care oricum se mai estompează şi prin procesarea termică).
Ingrediente
3 andive
2 crenguțe de rozmarin proaspăt
4 linguri ulei de măsline extravirgin
3 linguri oțet balsamic
un cățel de usturoi
1/4 linguriță sare
1/4 linguriță piper
Mod de preparare
Andivele se spală, se usucă şi se taie în jumătate, pe lung. Se pun pe grătarul încins sau într-o tigaie-grill şi se lasă aproximativ 5 minute, până încep să se înmoaie şi să capete urme de grătar.
Pe un platou se toarnă uleiul de măsline şi oţetul balsamic. Usturoiul şi rozmarinul se toacă mărunt şi se adaugă în ulei împreună cu sarea şi piperul.
Andivele se întorc şi pe cealaltă parte şi se mai lasă 5 minute pe grătar.
Când sunt făcute se iau de pe grătar şi se taie în 3 sau 4, pe lăţime.
Se pun fierbinţi în amestecul de ulei.
Se amestecă cu grijă, ca să nu le zdrobim şi se servesc calde.
Această salată se poate sevi ca garnitură la o friptură de vită sau de porc.
Din aceeași categorie
Utilitati Pro
Aplicatia va ajuta sa pastrati si sa analizati istoricul consumului de apa, energie electrica, energie termica si gaze. Genereaza grafice de consum si fisa de citire pentru apometre si repartitoare de caldura. Fisele de citire se pot tipari pentru a fi predate catre asociatia de locatari. Setati alerte pentru citirea apometrelor, contoarelor electrice, a repartitoarelor de caldura si a contoarelor de gaze, individual pentru fiecare locatie. Permite un numar nelimitat de locatii.
Îmi puteți scrie pe poliana@preparate-culinare.ro sau utilizând formularul de contact