Un borș ușor și răcoros, perfect pentru a vă bucura de vară. Mama îl făcea când mergeam la țară și era atât de prinsă să pună diverse conserve, încât trebuia să ne gătească ceva foarte rapid la prânz. O mămăligă tare, tăiată cu ața și un blid de borș rece și ne potolea câteva ore.
o țelină mică cu frunze
o rădăcină de pătrunjel
o rădăcină de păstârnac
o ceapă
1 ardei gras mic
1 praz subțire
1 dovlecel mic
1 cartof
2-3 roșii foarte coapte
o mână de păstăi galbene
o legătură de leuștean
o legătură de pătrunjel
corcodușe verzi sau 700 ml - 1 litru borș
sare după gust
Morcovul, rădăcinile de țelină, pătrunjel și păstârnac, ceapa și ardeiul se taie cubulețe foarte mărunte și se pun la fiert în 4 litri de apă.
După 10 minute se adaugă prazul (partea albă și un pic din cea verde deschis), tăiat rondele și cartoful tăiat cuburi.
După alte 10 minute se adaugă roșiile decojite și tocate, păstăile tăiate, dovlecelul cuburi și frunzele de țelină tocate. Dacă acriți cu corcodușe, puneți-le să fiarbă tot acum.
Dacă folosiți pulpă conservată de corcodușe sau borș (pe care îl dați în clocot înainte), le puneți după aproximativ 10 minute, când legumele au fiert.
Se drege de sare și de acreală după gust.
Se stinge focul și se presară pătrunjelul verde și leușeanul tocate.
Legumele pus în borș pot varia în funcție de preferințele personale.
Dacă îl faceți vara, vă recomand să îl acriți cu corcodușe, dau un gust aparte, dar merge foarte bine și cu borș.
