Am făcut această varză ca garnitură la raţa glazurată la cuptor. O alternativă mai fină şi mai bogată în arome decât clasica raţă pe varză, cu această reţetă nu puteţi să daţi greş când vreţi să impresionaţi la o masă festivă.
o varză roșie de mărime medie
2 cepe roșii
150 grame pancetta
4 linguri ulei de măsline
4 căței de usturoi
o linguriță sare
5 linguri zahăr
100 ml vin roșu sec
4 linguri oțet balsamic
2 mere verzi
3 frunze de dafin
coaja rasă și sucul de la o portocală
100 ml apă
Pancetta tăiată fâşii subţiri, ceapa tocată julienne şi usturoiul mărunţit se călesc în ulei de măsline 3 minute.
Varza roşie se toacă fâşii cât mai subţiri şi se pune peste pancetta şi ceapă. Se adaugă sarea şi se căleşte 3 minute, până se înmoaie puţin.
Se adaugă zahărul, vinul, oţetul balsamic, frunzele de dafin, coaja şi sucul de portocală şi apa şi se fierbe la foc mic 30 de minute. Dacă scade prea mult mai puteţi adăuga apă.
După 30 de minute se adaugă merele curăţate şi tăiate cuburi şi se mai fierbe totul 20 de minute.
Se pune varza într-o tavă, împrăştiată într-un strat cât mai subţire şi se dă la cuptor, sub grill, 10-15 minute sau în funcţie de cât o vreţi de uscată şi crocantă.
Pentru că aromele de mere şi portocală sunt specifice sezonului rece mi se pare o cină ideală de Crăciun sau revelion.
Varza roşie poate sta ca garnitură alături de multe alte preparate din carne (de pasăre sau nu) datorită gustului dulceag şi bogat şi texturii crocante. Nu trebuie decât să îndrăzniţi să experimentaţi.