O rețetă clasică franțuzească, care transformă un banal iepure de casă într-un preparat extrem de gustos. Deși sună prețios, se prepară ușor și repede, oferindu-vă ocazia să îi răsfățați pe cei dragi într-o zi obișnuită.
1 iepure
75 grame de unt
o ceapă
1 cățel de usturoi
300 grame ciuperci champignons
4 linguri muștar de Dijon
5 frunze de dafin
3 crenguțe de cimbru proapăt
500 ml vin alb sec
200 ml smântână dulce
o legătură de pătrunjel
o linguriță sare
1/2 linguriță piper măcinat
Iepurele se taie bucăți, se sărează și se piperează.
Untul se topește într-o cratiță, iar bucățile de iepure se rumenesc pe toate părțile (dacă nu încap toate o dată, se pun în tranșe). Se scot bucățile de iepure și se pun deoparte.
În untul rămas se pun ceapa și usturoiul tocate și ciupercile tăiate felii. Se călesc câteva minute, apoi se adaugă vinul, muștarul, foile de dafin și crenguțele de cimbru.
Se lasă să clocotească, apoi se reduce focul și se adaugă bucățile de carne. Se pune capacul și se lasă să fiarbă 45 de minute sau până carnea e pătrunsă (în cazul iepurelui de casă). Când carnea e fiartă se scoate și se ține la cald.
Se reduce puțin sosul rămas, apoi se stinge focul și se adaugă smântâna dulce și pătrunjelul tocat. Se potrivește de sare, dacă e cazul.
Bucățile calde de iepure se așază pe tagliatelle fierte. Se toarnă sosul deasupra și se mai garnisește cu pătrunjel tocat.
